În limbajul autorului, spațiul nu e doar fizic, ci existențial: locul unde tradiția și modernitatea, solidul și precaritatea, se ating fără să se contopească pe deplin.

Lemnul din care este executată lucrarea trimite la tradiție, memorie, rădăcini – dar și la fragilitate. Forma deschisă / suspendată a elementelor indică o „întâlnire” care nu e liniștită, ci tensionată – între oameni, idei, epoci sau spații. Verticalitatea în cazul de față este aspirație, dar fără certitudinea stabilității finale.