Lucrarea are o formă monumentală pronunțată și o expresie puternic simbolică. Yin și Yang nu ilustrează opoziția, după cum se crede adesea, ci echilibrul fragil dintre contrarii. Forma superioară – o masă ovală, aproape suspendată – pare să plutească pe un soclu vertical rigid, ca o lume a ideilor sprijinită pe realitatea concretă.

Cele două goluri circulare din volum trimit subtil la dualitate: lumină și umbră, plin și gol, interior și exterior. Sculptura nu separă clar cele două principii, ci le înglobează într-o singură formă. Yin și Yang nu sunt două părți distincte, ci două prezențe care se nasc una din cealaltă.

Golurile nu slăbesc piatra; dimpotrivă, îi dau sens. Ele arată că absența este la fel de necesară ca materia, că tăcerea susține sunetul, iar întunericul definește lumina. Textura pietrei este intenționat neuniformă. Urmele daltei rămân vizibile, sugerând că echilibrul nu este ceva neted sau definitiv, ci rezultatul unei tensiuni continue. Nimic nu este perfect rotunjit; totul este ușor instabil, ca viața însăși.

Volumul pare că se poate rostogoli, dar nu o face – rămâne în echilibru, la limită. Soclul vertical, masiv și simplu, funcționează ca o axă și un garant al stabilității. El reprezintă ordinea, structura, legea.

Deasupra lui, forma rotundă este gândirea liberă, spiritul, întrebarea. Împreună, ele alcătuiesc un dialog tăcut între disciplină și libertate – extrem de potrivit într-un spațiu educațional. Plasată într-o curte de liceu, sculptura devine o metaforă a formării: elevul se află exact între aceste două forțe – rigoare și imaginație, reguli și explorare, certitudine și îndoială. „Yin și Yang” nu oferă răspunsuri, ci învață o lecție esențială: armonia nu înseamnă absența conflictului, ci capacitatea de a-l purta. În esență, această lucrare vorbește despre echilibrul interior. Despre faptul că omul nu este niciodată doar lumină sau doar umbră, ci o formă în care contrariile coexistă, se corectează și se susțin reciproc.