Tronul este gol. Nu există în el o figură așezată. Doar amprentele a două urme de om. Divinul nu este reprezentat antropomorf; prezența este sugerată. Golul devine spațiul sacru în care privitorul e invitat să intre doar cu propria conștiință, fără a lua loc fizic.

Treptele sculptate în miezul volumului nu sunt decorative: ele cer un parcurs. Accesul la sacru nu e instantaneu; presupune urcuș interior, efort, răbdare. Nu urci cu trupul, ci cu sensul.

Masa compactă, aproape cubică, evocă legea, temelia, ordinea. Tronul nu e fastuos; e sobru. Puterea nu strălucește, ci stă. Contrastul dintre interiorul mai clar articulat și exteriorul aspru sugerează că lumea exterioară e frământată, iar adevărul se caută înăuntru.

Sacrul nu se arată pe fațadă. Lucrarea afirmă o idee rară: Autoritatea Supremă nu e ocupată. Ea rânduiește, nu domină. Omul e chemat la responsabilitate, nu la supunere oarbă. Tron Dumnezeiesc vorbește despre un Dumnezeu care nu se impune prin imagine, ci prin chemare. Tronul gol este mai puternic decât unul ocupat: lasă loc libertății și conștiinței.