Cele trei elemente verticale, înclinate și convergente, formează un gest mai degrabă decât o formă închisă. Ele nu descriu un obiect, ci o intenție: urcarea.

Transcendența nu este atinsă, ci căutată. Trei stâlpi susțin o tensiune comună. Niciunul nu este autosuficient. Transcendența apare din relație: între materie și spirit, individ și comunitate, pământ și cer.

Elementul vertical din centru, mai stabil, funcționează ca martor sau coloană de sens. El nu domină, ci ține structura în echilibru. Este ceea ce rămâne atunci când mișcarea se oprește.

Baza circulară, joasă, aproape îngropată în iarbă, reprezintă planul terestru. Din el se ridică efortul vertical, arătându-ne că fără rădăcină, nu există depășire.

Transcendența nu neagă pământul, ci pornește din el. Transcendență este o sculptură despre tensiunea verticală a omului: dorința de a depăși fără a rupe legătura cu solul. Ea arată cerul, ci direcția.