Autoarea lucrării oferă ceva interesant: o dinamică foarte concretă între greutate și gol, între materie și direcție, între ceea ce e șlefuit și ceea ce rămâne brut. Este o căutare de sine dar nu neapărat una mistică, ci una existențială, foarte umană.

Volumul principal e ca o masă grea care se închide în sine, dar e străpunsă de un gol spiral, ca o respirație. 

Revelația sinelui vorbește despre momentul în care omul începe să se înțeleagă mai bine pe sine. Forma principală, rotunjită și cu un gol în interior, sugerează o căutare: intri cu privirea ca într-un mic labirint și ajungi spre un centru. Golul nu este lipsă, ci un spațiu pentru întrebări și răspunsuri – locul unde îți auzi mai clar gândurile. Sfera de deasupra simbolizează un punct de echilibru: ideea limpede sau liniștea pe care o atingi după frământări. Iar suprafața brută arată că drumul spre sine nu înseamnă perfecțiune, ci acceptarea urmelor și a experiențelor care te formează.