Deși realizată în cadrul simpozionului din 2018, dedicat Centenarului Marii Uniri, lucrarea Madonă se așază într-un alt registru, de natură arhetipală: cel al fecundității, al începuturilor și al sacrului matern. Titlul trimite la iconografia Madonei, însă sculptorul evită reprezentarea narativă sau portretistică și propune o imagine esențializată, construită din relația dintre volume.

Forma concavă, amplă, funcționează ca un spațiu de adăpostire - cuib, cochilie, uter simbolic - în interiorul căruia se conturează prezențe rotunjite, sugerând embrionarul și ideea de viață în devenire. Maternitatea este exprimată nu prin detaliu, ci prin gestul plastic al învăluirii: o prezență care cuprinde, ocrotește și organizează miezul.

Travertinul, cu textura sa poroasă și organică, susține această temă a genezei: suprafețele lăsate mai brute alternează cu zone netezite, ca o trecere de la materie la formă, de la potențial la manifestare. În ansamblu, Madonă devine un simbol al continuității și al frumuseții discrete a originii: începutul ca act sacru și ca fundament al oricărei durate.