Artistul propune o imagine simbolică a ființei neamului românesc și a ideii de Românie Mare, construită din semne recognoscibile și așezate ca într-un ax al credinței și al memoriei.

În centrul compoziției se află un volum vertical, ca o poartă sau un altar de piatră, în interiorul căruia se disting forme rotunjite și o cruce: semn al spiritualității, al jertfei și al continuității. La bază, un medalion cu tricolorul fixează identitatea națională și sugerează rădăcina comună din care pornește construcția simbolică a lucrării.

Deasupra, sculptorul plasează un soare stilizat, tratat ca o evantaiere de raze. Acesta funcționează ca o „stea” protectoare: luminează, încălzește și înalță, trimițând către ideea de speranță și viață. În acest fel, monumentul leagă pământul de cer, trecutul de viitor—o verticală a identității în care credința, memoria și apartenența se întâlnesc într-o singură formă.

Ansamblul, realizat în gresie, păstrează asprimea materialului ca pe o metaforă a rezistenței: un mesaj despre dăinuire, despre ceea ce rămâne în timp și despre lumina care poate aduna laolaltă un destin comun.