Iată o gândire încadrată în limite, dar demnă și verticală.

Vedem o figură umană prinsă între volume geometrice masive. Capul apare parțial, ca și cum ar privi din interiorul pietrei, sugerând, parcă, faptul că gândirea nu este liberă, ci constrânsă, obligată să se manifeste într-un spațiu limitat. Este gândirea omului contemporan, prins între reguli, structuri, sisteme.

Distingem, în Gânditorul lui Damian, mai degrabă un chip interior. Fața nu este frontală, nu comunică direct cu privitorul. Este o gândire interioară, tăcută, introspectivă. Nu caută aplauze, ci sens.

Expresia privirii este calmă, dar nu exprimă suferință ci concentrare.

Sculptura se ridică pe un ax vertical stabil, arătând că Gânditorul de la Ungheni nu este prăbușit, ci stă drept, chiar dacă limitat. Există, în cazul acesta, o etică a rezistenței, cu ajutorul căreia artistul vrea să ne spună că, a gândi înseamnă a rămâne vertical și demn.