Frunza – simbolul dorului Frunza este o formă fragilă, trecătoare. Aici, ea devine monumentală, semn că dorul - de oameni, de loc, de timp - capătă greutate și durată. Nu e nostalgie dulce, ci memorie vie.

Frunza e compusă din plăci de lemn îmbinate, cu cuie vizibile, arătând că dorul nu e un sentiment uniform; e făcut din bucăți de amintire, din lucruri simple adunate în timp. Faptul că îmbinările rămân la vedere spune adevărul: nimic nu e complet neted. Dispunerea scândurilor sugerează o cruce discretă în centrul frunzei. Astfel dorul capătă o dimensiune sacră: suferință asumată, legătură între pământ și cer, între cei rămași și cei plecați. S

culptura se înalță din iarbă, ca un gând care nu poate rămâne jos, sugerând trecătorului că dorul nu te ține la pământ; te ridică - chiar dacă te apasă.

Lemnul poartă urme de vreme. Se schimbă, respiră, îmbătrânește. Dorul nu se conservă; se transformă odată cu tine. Frunze de dor este o sculptură a memoriei asumate: dorul nu ca rană deschisă, ci ca structură care te ține întreg.

Dorul din centrul Ungheniului nu strigă, dar te cheamă, așteaptă, ca o frunză prinsă între anotimpuri. Vino...