Forma lucrării nu reproduce o cheie neapărat. Artistul elimină funcționalul și păstrează esența: ideea de acces, deschidere, trecere. Cheia nu deschide o ușă anume, ci o stare. Cele două segmente semicirculare sugerează un cerc incomplet – ceva ce a fost rupt sau încă nu s-a închis.

Accesul nu e garantat; el presupune căutare, potrivire, maturizare. Coloana centrală leagă pământul de partea superioară, ca un ax de sens. Cheia nu e orizontală, ci verticală – deschiderea nu e în afară, ci în sus / înăuntru.

Suprafața lucrării este dură, tăiată adânc, poartă urmele lucrului manual, sugerîndu-se că Cheia nu e nouă, nu e lustruită – e folosită, încărcată de timp, ca un obiect transmis. Așezată pe iarbă, între copaci, sculptura pare un semn arhaic, un simbol de hotar sau de inițiere., care nu aparține orașului contemporan, ci unei lumi vechi.

Cheie este o sculptură despre acces condiționat, despre praguri care se deschid doar celui care înțelege forma, răbdarea și direcția.