Silueta lucrării e alungită, ușor răsucită, cu un pas sugerat. Vedem aici mișcare și atitudine. Lucrarea nu stă; se mișcă. Capriciul nu e defect, ci libertate de gest, spontaneitate, refuzul rigidității.

Părul sculptat în planuri aspre pare luat de vânt. Nu e coafură, ci energie. Capul ușor întors sugerează decizie de moment, o schimbare de direcție asumată.

Rochia stilizată, cu tăieturi ferme, păstrează ecouri de port, dar fără detalii. Tradiția e reinterpretată, nu reprodusă -un dialog între rădăcină și prezent.

Lemnul, cu nervurile și tăieturile vizibile, aduce căldură și caracter. Capriciul devine uman, nu teatral: o vibrație a materiei, nu un artificiu. Într-un spațiu administrativ, în care este amplasată lucrarea, figura aduce viață și umor discret. E o contrapondere: instituția, Primăria, e stabilă, omul e viu.

Capricioasa din Ungheni celebrează feminitatea liberă, gestul spontan și identitatea care se mișcă fără să-și piardă rădăcina. Ea nu provoacă. Înveselește și umanizează spațiul.