Așteptare este o sculptură a timpului suspendat. Două figuri stau față în față, separate de o masă de piatră care nu este doar un obiect funcțional, ci un hotar tăcut. Masa nu unește, ci distanțează. Ea devine locul în care se adună cuvintele nerostite, gândurile amânate, întrebările care nu mai au grabă.

Figura din stânga – masculină – este orientată frontal, cu mâinile sprijinite pe masă. Postura sa sugerează oboseală existențială, nu fizică. Privirea este coborâtă, atentă, ca și cum ar asculta nu persoana din față, ci propriul trecut.

Corpul pare ușor înclinat înainte, semn al dorinței de dialog, dar și al reținerii: omul este prezent, însă nu pe deplin deschis. Figura din dreapta - femeea - văzută din spate, este închisă într-o tăcere aproape monahală.

Spatele ei devine un zid – nu de respingere, ci de protecție. Această poziționare creează o asimetrie emoțională: unul așteaptă un răspuns, celălalt poate așteaptă curajul de a-l oferi. Lucrarea nu spune ce se așteaptă: o veste, o iertare, sfârșitul, o întoarcere. Tocmai această lipsă de narațiune explicită face sculptura puternică.

Așteptare nu este despre un eveniment, ci despre starea de a trăi între: între ieri și mâine, între spus și nespus, între plecare și rămânere. În esență, Așteptare este o sculptură despre tăcerea dintre oameni - acea tăcere care nu înseamnă absență, ci profunzime. O lucrare care nu cere să fie privită rapid, ci împărtășită în liniște.